Duminică, 19 februarie, orele 14:30, la Teatrul de Artă din București de pe strada Sfântul Ștefan nr. 21, Asociația Sunete Vesele vă invită cu mic cu mare la spectacolul „Ce găsim într-un muzeu?”, autor Elena Iorgulescu, muzica Marius Sireteanu. Prin joc, muzică și dans, trupa micilor actori vă va introduce în atmosfera renascentistă a secolului al XV-lea de la curtea ducelui de Milano și la cea a papei de la Roma, unde febra pentru artă și știință a cuprins întreaga suflare. Leonardo da Vinci și Michelangelo - două genii ale Renașterii - sunt adulați de principii și de principesele vremii.
Spectacolul începe în zilele noastre, la Luvru, în palatul regilor Franței, unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume. Muzeul este asaltat de mii de turiști în fiecare zi. La ora închiderii, publicul este anunțat prin difuzor că trebuie să evacueze sălile. Două hoțomane ignoră mesajul și se pitesc pe sub bănci, așteptând plecarea tuturor, cu gândul de a se năpusti asupra celebrei Mona Lisa. Acest episod amintește de furtul tabloului de la începutul secolului XX. Paznicul bagă de seamă la timp mișcarea, le fluieră, iar criticul de artă le dă celor două intruse o lecție de istorie. Cine a fost Leonardo da Vinci? Ce reprezintă el pentru umanitate?
Deodată se deschide o poartă în timp. Apare pe scenă Leonardo da Vinci fredonând cu o căutătură piezișă spre public „Sunt faimos, sunt faimos, cine vrea model să-mi fie?” Pictorul vine cu aer orgolios, fiind conștient de măreția geniului său.
De regulă, Leonardo da Vinci apare pe scenă însoțit de Lucreția (întruchipată în tabloul Frumoasa Fierăriță), iar Michelangelo o are alături pe Clarissa (imortalizată în statuia Madona cu pruncul). Acțiunea piesei se petrece fie la Milano, fie la Roma, unde cei doi artiști creează. Sforza, ducele de Milano vrea mașinării de război și alte minuni inginerești, în timp ce Ducesa vrea ca frumusețea-i trecătoare să fie zugrăvită în tabloul Frumoasa Principesă. Leonardo primește și o comandă specială: organizarea nunții nepotului ducelui de Milano. Pictorul decorează sălile palatului în chip magnific, numind evenimentul Sărbătoarea Paradisului.
Papa Sixtus al IV-lea îl cheamă pe Michelangelo la Roma pentru a zugrăvi Capela Sixtină. Papa îl zorește pe pictor. Michelangelo se plânge, „timp scurt, papa zgârcit”. Artiștii, ajutați de domnițe, muzele lor, se achită cu succes de misiunea ce le fusese încredințată. Într-un final, spectacolul se termină într-un cântec elogios la adresa Renașterii, a artei și a științei.
Piesa de teatru surprinde rivalitatea dintre cei doi artiști: Leonardo da Vinci și Michelangelo. Amândoi sunt conștienți de valoarea lor artistică. Clarissa, prietena lui Michelangelo, se furișează în atelierul lui Da Vinci, pentru a sustrage schițele cu invențiile inginerești. Michelangelo – un geniu la fel de mare ca Da Vinci – respinge cu dispreț orice gând de a fura munca altuia. El nu este un plagiator. Urmează o confruntare deschisă între Leonardo da Vinci și Michelangelo. Metodele inovatoare ale lui Da Vinci de prelucrare a vopselelor sunt ținta ironiilor lui Michelangelo. Rivalul îi prezice acestuia faptul că, la nici câțiva ani după finalizarea ei, minunata frescă Cina cea de Taină se va deteriora. Cearta lor de copii – jucată de copii – este soluționată la intervenția domnițelor, care propun un concurs. Amândoi vor picta un zid, iar cea mai frumoasă frescă va fi premiată.
Muzica pe acorduri renascentiste, creația lui Marius Sireteanu, însuflețește atmosfera. Puteau oare marii artiști ai Renașterii – pictori și sculptori – să creeze fără cântece și dansuri? Remarcăm dansul Statuilor Vivante și cel al Cavalerului de fier - un curtean robot desăvârșit, care stăpânește foarte bine ritmul și protocolul curții princiare. Domnițele au propriul cântec sugestiv, repetat de mai multe ori: „Vreau să fiu pictată, vreau să fiu sculptată”. Un geniu artistic cu greu ar putea face față unei asemenea dorințe. Dar când există inspirație și bani, totul este posibil. Așa apar marile capodopere: tablourile Frumoasa principesă (Bianca), Frumoasa Fierăriță (Lucreția), Ginevra Benci (Ginevra), Doamna cu hermina (Cecilia), Gioconda (Lisa) și minunata sculptură a lui Michelangelo, Madona cu pruncul (Clarissa). Fiecare tablou încearcă să ne spună propria poveste. Chiar dacă istoricii de artă au opinii diferite în privința identității personajelor reprezentate în tablouri, Elena Iorgulescu a găsit rezolvarea pentru fiecare în parte. Spectacolul brodat în ficțiune însuflețește o epocă glorioasă a artei și culturii europene.
Ștefan Petrescu
