Clubul „Sunete Vesele” și „Corul Sunete Vesele” al Școlii Gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” pun în scenă teatrul muzical Ne luăm nasul la plimbare. Suntem la sfârșitul celui de-a patrulea an de funcționare a clubului și la a treia producție cu participarea Corului „Sunete Vesele”. Expresia „a-și lua nasul la purtare” face trimitere la una dintre cele mai populare povești ale copilăriei.
Vă invităm, sâmbătă, 8 iunie 2019, începând cu ora 13.30, la Teatrul Act din București, să ne bucurăm împreună de acest spectacol antrenant, semnat Elena Iorgulescu și Marius Sireteanu.
Zilele trecute am avut parte de o întâlnire mai puțin obișnuită. Carlo Collodi, cu aerul vesel și jovial al unui om de succes, înveșmântat în eleganța specifică generației sale de secol XIX, mi-a făcut o mărturisire plină de sinceritate. Oamenii l-au făcut nemuritor, așa că el nu mai are timp să se plictisească. Era însă nițel iritat de faptul că toți știu de Pinocchio, dar prea puțini își amintesc și de autorul acestui personaj carismatic care de peste 150 de ani a cucerit și continuă să cucerească inimile a milioane și milioane de copii.
Povestea noastră începe în atelierul meșterului Geppetto. Jucăriile vor să fie apreciate și folosite de copii, iar copiii să se bucure de ele și să cânte împreună: Prin sunete și veselie putem crea orice magie. Apare îndemnul adresat spectatorilor: Veniți cu noi, povestea s-o descoperim! Unde-i locul lor de întâlnire, unde fac cunoștință copiii cu jucăriile lor? Târgul de jucării este locul ideal pentru a-ți găsi prieteni. Dar aici apar și două precupețe – Gattina și Volpina – care sunt puse pe mari combinații. Geppetto, copiii și jucăriile lor devin rând pe rând ținte ale planurilor de afaceri ale celor două negustorese. Copiii (în număr de trei) și jucăriile (cinci) intră într-un dialog permanent unii cu ceilalți atât la nivelul jocului actoricesc cât și în ceea ce privește interpretarea muzicală. Împreună merg la școală, la teatru, dar și în parcul de distracții, împărtășindu-și unii altora bucuria jocului. Spectatorul se află la un moment dat în punctul de a nu mai ști exact care dintre actori pe cine joacă, copil sau jucărie. În fond toți sunt plămădiți din același aluat. Simbioza copil-jucărie este pe deplin afirmată în versul „pot vorbi, pot gândi”, deci pot merge și unii și alții cot la cot la școală pentru a învăța lucruri despre viață. Corul „Sunete Vesele” se alătură grupului vesel de actori, iar vraja îi cuprinde pe toți deopotrivă, incluzându-i și pe spectatori. Cele două zâne vin noaptea în atelier, unde-i recită lui Pinocchio vorbe magice pe acorduri muzicale. Dar vai... zânele au greșit vraja, astfel încât în loc să iasă din păpușa de lemn un băiețel cuminte și înțelept, iese unul năzdrăvan și frumușel, cu puțină minte, dar cu suflet mare. Speriate de ceea ce au făcut, zânele își promit una alteia să îndrepte greșeala, ajutându-l pe Pinocchio să se descurce în noua sa viață. Muzica ce marchează momentul nașterii lui Pinocchio este de-a dreptul plină de magie. De altfel, așa cum am remarcat și la celelalte producții muzicale, Marius Sireteanu proiectează acordurile muzicale în imagini mentale. Cântecul Banilor – care revine de mai multe ori, în diferite variante pe firul intrigii – suprapune perfect muzica și textul peste imaginația spectatorului.
Copiii și jucăriile vor la școală, dar se rătăcesc pe drum. Mai bine zis sunt întorși din drum de tot felul de chestii ademenitoare. Ei cântă ori „Luăm ghiozdanul la spinare, la școală să plecăm” ori „Ne luăm nasul la plimbare și plecăm hai-hui”. Primul popas este la teatru, unde directorul, pus pe căpătuială, leagă jucăriile pe sfori și refuză să le dea drumul. Jucăriile sunt pornite fie cu cheița ca pe vremea temerarului Collodi, fie cu telecomanda ca în epoca tehnologiei digitale și a internetului. Copiii nu-și abandonează însă prietenii, salvându-i din ghearele lui Stramboli printr-un iscusit joc al deghizării. Această pățanie nu le-a fost învățătură de minte. Copiii și jucăriile cred în basmul cu copacul care face bani, așa că, în loc să-și cumpere manuale, însămânțează puținii galbeni pe care-i primiseră de la părinții lor. În naivitatea lor, veghează toată noaptea locul de unde urma să răsară semețul copac. Dar și de această dată șugubețele precupețe îi trag pe sfoară. Copiii nu au mai multă minte decât jucăriile lor. Credeți că această năzbâtie le-a fost învățătură de minte? Nicidecum. Ținutul distracției, un loc al jocului fără sfârșit și fără țel, este ultimul popas al aventurii lor. În momentul în care copiii și jucăriile se văd cu urechi de măgar, gata cu distracția! Sunt drăguți măgărușii, dar parcă-i mai bine să arăți a copil sau jucărie. Evident, totul se termină cu bine, fiindcă zânele sunt un izvor nesecat de vrajă.
Suntem încântați de jocul actoricesc și de interpretarea muzicală a copiilor. Pe scenă evoluează aproximativ 30 de actori și coriști, cu vârste între 6 și 14 ani, care au colaborat foarte bine unii cu ceilalți în timpul repetițiilor. Obiectivul lor a fost să învețe prin joacă cum să se bucure împreună de rodul muncii lor. Acest spectacol este realizat prin sprijinul generos al părinților care împărtășesc alături de copiii lor bucuria de a pune în scenă un produs teatral și muzical pregătit intens săptămână de săptămână timp de peste trei luni.
Dorim ca prin aceste producții teatrale semestriale să le oferim copiilor șansa de a pătrunde tainele unei profesii fără de care viața noastră ar fi mult mai săracă. Copiii sunt îndemnați să își dea frâu liber sentimentelor, să își controleze emoțiile și să deprindă abilități de comunicare și de lucru în echipă. Fără nicio urmă de îndoială, susținem pe deplin ideea că teatrul este o școală a vieții.