Homer la „Sunete Vesele”
Homer, prezent discret la repetiții, mi-a împărtășit câteva gânduri, cu rugămintea de a le așterne în acest text. Punerea în scenă a Iliadei de către copii l-a impresionat într-un mod plăcut. De-a lungul timpului mulți artiști, scriitori, compozitori au reînviat mitul homeric, pentru a-l aduce iar și iar în atenția contemporanilor. Iată că la Teatrul Act din București, clubul „Sunete Vesele”, în colaborare cu corul „Sunete Vesele”, prezintă pe 11 iunie 2017 un spectacol complex cu muzică, dans, cor și proiecții digitale, jucat și cântat de copii pentru copii. „Troia” este o adaptare pentru copii a celebrului mit fondator al civilizației noastre europene.
Cursul de teatru „Sunete Vesele” încheie al doilea an de activitate cu a patra producție, și anume dramatizarea pentru copii a unei capodopere universale, fără de care nu ne-am putea imagina lumea zilelor noastre. Epoca homerică este rescrisă într-o manieră accesibilă celor mici, cu adaptări iscusite, menite a învălui legenda cuceririi Ilionului într-o aură optimistă, așa cum ne-a obișnuit și cu celelalte lucrări dramatice autoarea Elena Iorgulescu. După vizionarea acestui spectacol pleci din sala de teatru cu convingerea că Homer există dincolo de legendă în fiecare dintre noi. Scopul punerii în scenă a acestei epopei nemuritoare este de a-i face pe copii mesagerii marii civilizații grecești. Pe pilonii acestei civilizații mărețe a fost așezat fundamentul de valori pe care ne edificăm existența noastră de cu zi cu zi, de la educație la politică. Teatrul își are începuturile în Grecia antică, iar faptele de eroism ale lumii homerice îi inspirau adesea pe autorii dramatici atenieni din epoca clasică.
Dialogurile piesei de teatru sunt scrise într-o limbă frumoasă, cu fraze scurte, bine ticluite, pe alocuri versificate. Intriga decurge într-un ritm alert care îți taie răsuflarea. Publicul, format deopotrivă din copii și adulți, este fără doar și poate captivat de măreția spectacolului. Sunt momente când intră în scenă aproape 30 de copii pentru a-și uni vocile prin declamare și cânt. Concepția spectacolului este una modernă, demnă de a fi luată în seamă de marii regizori și specialiști ai teatrului. Este un spectacol complex, din care nu poate lipsi muzica și dansul. Muzica, scrisă de prietenul nostru, Marius Sireteanu, este de-a dreptul fascinantă. Registrul muzical se potrivește ambitusului vocal al unor copii a căror vârstă nu depășește zece ani. Coriștii de la „Sunete Vesele”, elevi ai ciclului primar al Școlii „Grigorie Ghica Voievod”, dirijați de Elena Iorgulescu, trec cu o ușurință fantastică de la registrul sunetelor înalte la cele grave, într-o armonie perfectă, susținută pe tot parcursul muzical al spectacolului. „Cântecul pentru zei” și „Cântecul de luptă” sunt două momente muzicale care ți se întipăresc în minte.
Corul participă activ, urmărind prin cânt firul narațiunii. Coriștii se mișcă, gesticulează, însoțindu-i pretutindeni pe actori. Actorii și coriștii se susțin reciproc prin muzică și joc. Cele două grupuri, corul și trupa de actori, interacționează foarte bine, deși trebuie menționat faptul că până la repetițiile generale, timp de mai multe săptămâni, au lucrat separat, fără să se cunoască între ei.
Actorii sunt uluitori. Unele dintre micile stele artistice sunt încă de la început în echipa Sunetelor Vesele. Remarcăm evoluția lor în ceea ce privește lucrul în echipă și jocul dezinvolt. Ei râd, se ceartă, plâng, leșină într-o manieră de-a dreptul convingătoare. La una dintre repetiții, o actriță a jucat leșinul așa de bine încât pe moment ne-a speriat. În piesă este introdus și un scurt joc de pantomimă. Prea frumoasa Elena cade pe gânduri, nu știe dacă să-l urmeze sau nu pe Paris în aventura troiană.
Cum începe spectacolul? Trei zeițe, Afrodita, Atena și Hera, aflate la vârsta copilăriei, adică fiind de-o seamă cu actrițele din piesă, încep prin a ne spune povestea Troiei, invitându-ne spre a călători împreună cu ele în oglinda magică. Spectatorii sunt astfel invitați să asculte și să urmărească prologul muzical, îmbogățit cu imagini digitale, care surprind într-o succesiune rapidă, atât secvențe din reprezentările artistice ale mitului homeric în decursul timpului cât și instantanee de la repetiții. Munca asiduă a copiilor din ultimele săptămâni, evocată în proiecții vizuale și muzicale, poate fi astfel apreciată așa cum se cuvine de către public chiar înainte ca aceștia să-și facă intrarea în spectacol.
Jocul zeițelor Afrodita, Atena și Hera, care întruchipează frumusețea și înțelepciunea, valori universale pe care le insuflăm copiilor noști din fragedă copilărie, este foarte reușit. Un Cupidon șugubăț completează acest grup, aducând o notă veselă tragediei ce adesea se naște din iubire. Triada zeițelor, manifestată pe două planuri, la vârsta copilăriei și la vârsta maturității, este un leitmotiv al piesei. Din când în când zeițele-copile intră în scenă pentru a le dubla pe cele adulte, jucând un dans de luptă, rod al imaginației specifice vârstei lor. Mitul homeric este prezent în fiecare scenă. Elena îi arată Hecubei pe aheeni de pe zidul cetății, iar Andromaca plânge cu copilașul în brațe, implorându-l pe Hector să nu plece la război. Spectrul războiului amenință pacea troienilor. Aici intervine autoarea, care dă alt curs dramei homerice. O molimă îi amenință pe troieni, dar poțiunea magică a Elenei îi salvează de la pieire. Mesajul pacifist răzbate în interpretarea proprie a mitului homeric.
Spectacolul ne poartă pe tărâmuri diferite, din lumea zeilor în cea a eroilor, din înălțimile Olimpului în cele două cetăți ale aheenilor și troienilor, Sparta și Troia, despărțite de vasta întindere a mării. „Mărul discordiei” este o scenă remarcabilă, prin alternanța dialogurilor versificate dintre cor și actori, o combinație reușită de cânt și poezie.
Personajele sunt grupate astfel: în grupul aheenilor, Elena cu cele două tovarășe de drum Agata și Sotira, două personaje inventate ce nu aparțin universului homeric, iar în grupul troienilor îi întâlnim pe Paris, Hector, Hecuba, Creusa, Andromaca și Palinuria (cea din urmă, de asemenea un personaj inventat, al cărei nume ne duce cu gândul la Palinurus, cârmaciul eroului troian Enea). Faptul că nu prea vin băieți la cursul de teatru a impus popularea piesei cu mai multe personaje feminine. Al treilea grup este cel al zeilor și zeițelor: Apollo, Afrodita, Artemis, Atena, Hera și Cupidon. E frumos că există un grup așa mare de zeițe, dar ne-am bucura să avem mai mulți băieți la cursul de teatru. Avem nevoie și de eroi.
În această pleiadă de zei și eroi ne întrebăm: unde e Zeus? Nicolae Iorgulescu, director executiv al clubului și profesor al cursului de oratorie, și-a asumat cu brio acest rol. Zeus vorbește puțin, dar se impune prin măreția lui, subliniată muzical de tunete și fulgere.
Întrepătrunderea universului homeric cu cel al copilăriei este dat de recuzită: săbii de jucărie, căluțul troian din lemn, păpuși și cărțile ilustrate ale lui Homer - Iliada, Odiseea și Eneida - povestite pentru copii.
Homer, prezent la spectacol, cu modestia ce caracterizează marile genii, m-a rugat să vă scriu aceste câteva gânduri. El speră că acest club de teatru pentru copii își va continua la fel de frumos ca până acum misiunea educativă, sub îndrumarea unor oameni entuziaști ce au arătat că împreună se pot face activități creative prin sunete și veselie.
Ștefan Petrescu