Copiii de la clubul Sunete vesele află la ora de limba germană că putem învăța limba lui Jim Năsturel, a lui Momo, a lui Max și Moritz și a multor altor eroi și eroine din povești – de acum și de odinioară – cu veselie și cu naturalețe: prin jocuri și prin cântece, prin lecturi de benzi desenate și povești ilustrate, lucrând împreună și luându-ne la întrecere.

La Sunete vesele, copiii învață, mai înainte de toate, să fie spontani în limba germană: vrei să îi spui celui de lângă tine că ai câștigat mai multe puncte la joc? că e rândul lui? că ai vrea să te aștepte puțin? – îi spui în germană! Și așa, cuvânt peste cuvânt, structură peste structură, joc peste joc și vers peste vers, toate legate de o poveste frumoasă care ne mai spune câte o noutate despre cultura germană, învățăm cu drag și veselie.

Durata unei ședințe este de o oră, online, sâmbăta dimineața.

Preț: 300 lei/lună

Vizionați o Poveste germană în interpretarea copiilor noștri

DAN_3104.JPG
14890333_1151441181617270_5068598804592125556_o.jpg